În primii ani de după război s-a produs înregimentarea treptată a artiştilor. Procesul culminează în anul 1950 cu înființarea Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), menită să întărească controlul regimului asupra vieţii artistice. La Braşov a funcţionat din 1951, sub denumirea de Cenaclul UAP din Oraşul Stalin, filiala constituindu-se în mod formal doar în anul 1956.Instaurarea regimului comunist i-a obligat pe artiştii brașoveni să se confrunte cu o nouă realitate, în care producţia artistică era strict centralizată şi subordonată ideologic Partidului, fiind „îndrumată” prin intermediul filialei UAP. Alternativele artiştilor erau colaborarea, retragerea voluntară din viaţa publică sau emigrarea. Motivele adeziunii artiştilor la „noua ordine” au fost diferite: teama de persecuţie, credinţa sinceră în virtuţile comunismului sau oportunismul. O serie de artiști brașoveni au avut de suferit după 1945 (Aurel Bordenache, Friedrich Bömches), unii emigrând în Occident (Heinrich Schunn, Hans Guggenberger). Alți artiști s-au implicat activ în organizarea vieții artistice (Hans Mattis-Teutsch, Karl Hübner). Colaborarea artiştilor a fost asigurată şi prin acordarea de facilităţi şi avantaje materiale. În cele patru decenii şi jumătate ale regimului comunist şi-au desfăşurat activitatea la Braşov peste 120 de artişti, de la cei din generația interbelică la tinerii care debutează în anii `80.
Activitatea expoziţională era controlată cu stricteţe prin intermediul organismelor locale cu atribuţii culturale. Artiştii erau nevoiţi să expună în cadrul expoziţiilor regionale şi judeţene şi în cadrul expoziţiilor tematice ce reflectau „împlinirile comunismului”. O liberalizare a vieții artistice s-a produs spre mijlocul anilor `60. Relaxarea cenzurii şi îngăduirea unei autonomii culturale limitate a determinat o viaţă expoziţională mai liberă şi diversificată. Numărul expoziţiilor personale sau de grup s-a multiplicat,