Romana English English
Înapoi la În prezent

Her Art Story

3 ianuarie - 16 februarie 2025

Muzeul de Artă Braşov prezintă „Her Art Story", o expoziție care evidenţiază contribuțiile remarcabile ale femeilor în arta românească.

De-a lungul istoriei, cu câteva excepții notabile, artistele au fost adesea marginalizate şi neglijate, iar operele lor fie au fost ignorate, fie au fost atribuite greşit unor artişti bărbați. Acest lucru a distorsionat recunoaşterea şi înțelegerea contribuțiilor lor în domeniul artei.

„Her Art Story" marchează un prim pas al Muzeului de Artă Braşov în rectificarea acestei marginalizări istorice, prin celebrarea moştenirii artistice a 16 artiste remarcabile, ale căror lucrări sunt parte din colecția muzeului. Proiectul evidențiază influența profundă şi de durată a femeilor asupra artei braşovene şi româneşti, dezvăluind modul în care acestea au contribuit la conturarea peisajului artistic de-a lungul secolelor. Lucrările selectate aduc în atentie nu doar talentul şi viziunea distinctă a fiecărei artiste, ci oferă şi o perspectivă mai cuprinzătoare asupra evoluției culturale din România.

Artistele prezentate: Emilia Apostolescu, Zina Blănuță, Geta Brătescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Lucia Demetriade Bălăcescu, Margarete Depner, Micaela Eleutheriade, Alexandrina Gheție, Irina Lukász, Rodica Maniu, Puia Hortensia Masichievici, Mimi Șaraga Maxy, Margit Mikloș-Timar, Elena Mureșianu, Tia Peltz și Elena Popea.

Expoziția combină imagini ale operelor artistelor cu poveştile acestora. îmbogăţite de portrete realizate de ilustratoare contemporane, care oferă o interpretare personală asupra impactului şi moştenirii fiecărei artiste prezentate.

Ilustratoarele contemporane: Bianca Anton, Diana Barbu, Raluca Burcă, Alexandra Ciocan, Corina Drăgan, Alexandra Goldillo, Daia-Diana Grigore, Alexandra Hochreiter, Irina Iliescu, Loreta Isac, Oana Ispir, Alina Marinescu, MURA, Daniela Olaru, Bianca Spatariu și Alexia Udriște.


„Her Art Story" îşi propune să inspire o schimbare în percepția și promovarea artistelor, încurajand instituțiile şi comunitatea să sprijine o reprezentare mai echitabilă şi incluzivă în artă.