După ce publicul iubitor de artă de la București, Constanța și Sibiu s-a bucurat de expoziția „Grădini misterioase”, a venit rândul publicului din Brașov să întâlnească o figură aparte, excepțională, a artei contemporane din România. Originar din Republica Moldova, dar format la București sub îndrumarea maestrului Ştefan Câlţia, pictorul Vadim Crețu s-a afirmat în peisajul artei românești de astăzi prin viziunea profund originală a creației sale, pusă în operă cu o măiestrie desăvărșită. Artistul se socotește un solitar care se delimitează de curentele stilistice și mișcările artistice contemporane, revendicându-se de la tradiția picturii europene moderne. Crezul său artistic este expresia unui umanism panteist: „Încerc, prin ceea ce realizez, să le arăt şi altora lumea din jur, aşa cum o percep eu, cu misterele pe care cred şi simt că ea le ascunde”.

Pornind de la peisagistică, în care a excelat, fiind socotit „un Ruisdael român”, în ultimii ani artistul tinde să-și limiteze creația la aspecte restrânse ale lumii vegetale. Grădinile lui Vadim Crețu sunt veritabile lumi în miniatură, care ne cheamă să descifrăm misterul cosmosului pe care grădina l-a simbolizat din vechime. Vegetația luxuriantă invadează în întregime câmpul pictural, explozia sa, de o vitalitate debordantă, fascinantă, fiind pusă în valoare de cromatica exuberantă și tușele rapide, vivace. Aceste veritabile labirinturi vegetale, care amintesc de haosul primordial, permit arareori să se întrezărească prezența omului. Ca atare, grădinile sale sunt radical diferite de tipica grădină a pictorilor impresioniști (Monet, Pissarro, Sisley, Renoir, Manet), întotdeauna ordonată și cultivată, loc de repaus și delectare, dar și de grădinile din pictura românească, majoritatea de certă descendență impresionistă. Picturile lui Vadim Crețu înfățișează grădini sălbatice, în care plantele cresc spontan, natural, doar unele dintre ele evocând prin elementele de statuarie clasică spațiul grădinii tradiționale. Transpare astfel nostalgia unui paradis pierdut, cel al naturii sălbatice, neatinse, evidențiată și de peisajele sale.

                                                                                                                                                                                                          Curator,

                                                                                                                                                                                             Dr. Radu Popica

Atunci când pășești în expoziția semnată de Vadim Crețu, ești întâmpinat de admirabile vibraţiicolorate, expresia picturală a bucuriei de a trăi şi dea înţelege rostul frumuseţii şi de o delicată, totuşi pregnantă, atmosferă de mister. Descoperi apoi,cu fiecare lucrare, că nu este vorba de o lume imaginată,tărâm al fantasticului și necunoscutului, caîn opera maestrului său, pictorul Ștefan Câlția, ci este misterul naturii și al vieții, pe care artistul îlidentifică în fiecare segment al realității din jurulsău, recreându-l apoi, cu mijloace specifice sintaxei picturale personale, cu înţelepciunea de a nu-i îndepărtamirabilul văl de taină. L-a cucerit natura,sursa majoră a subiectelor, temelor și motivelor, încare a aflat capacitatea de a reflecta expresia vizual constructivă a spațiului interiorității, fascinație pecare o captează apoi în pagina picturală cu înțelegerealimpede a spațiului și a construcției lui. Maimult, el stăpânește mecanismul de a zooma lumeaexterioară, de a o interioriza şi de a o recrea dupăpropriile reguli de construcție plastică. Consistenţa discursului său probează capacitatea autoreflexivăde a fi egal cu sine, coerenţă interioară care se manifestăîn limpezimea şi continuitate exterioară formală.Artistul nu este un seismograf al realităților conflictualeale lumii contemporane, ci al frumusețiiei, pe care o identifică în armonia naturii și ne-o propune ca alternativă. Urmându-și vocația, pictorul abordează un gen și teme tradiționale,aparent lipsite de polemica interioară (specificăartei actuale). Gestul său este un răspuns la necesitatea de a armoniza demersul creator cu eul săuinterior și, totodată, o recunoaștere a importanței pe care arta maeștrilor o are în înțelegerea și simțireasa. Drept urmare, el nu încearcă să înnoiască genurile tradiţionale şi limbajul plastic, alegând săse plaseze în descendenţa directă a artei modernităţiipe care o reevaluează din perspectivă subiectivă.

                                                                                                                                                                                            Dr. Iulia Mesea,

                                                                                                                                                                        Muzeul Națíonal Brukenthal