Program educativ 2012

În cadrul programului educativ desfășurat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Școala Generală Nr. 6 “Iacob Mureșianu” Brașov în perioada 17 februarie – 15 iunie 2012 (parteneriat educațional nr. 387 din 21.11.2011) un număr de 659 elevi ai claselor I-IV au participat la 24 de activități educative. Activitățile educative ( Prima mea vizită la muzeu, Povestea unui tablou, Linii, forme și culori, Tehnici grafice ) și-au propus ca obiective: a profundarea unor noțiuni de educație plastică , d ezvoltarea simțului estetic și a gustului pentru...

Expoziția Colecția de grafică - Activități educative
12 decembrie 2008 - 18 ianuarie 2009

Muzeul de Artă Brașov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov , a organizat în cadrul expoziției Colecția de grafică un program de activități educative, coordonat de curatorii expoziției Anca Maria Zamfir și Radu Popica, adresat elevilor din școlile și liceele brașovene. Elevii care au vizitat expoziția au avut prilejul să afle numeroase lucruri noi despre grafică și tehnicile grafice. Totodată, au vizionat scurte filme ce ilustrează modul de realizare al unor lucrări de grafică și au avut ocazia de a desfăsura activități practice,...

Joaca de-a Brașovul - 19 - 20 noiembrie 2004

Muzeul de Artă Brașov a colaborat cu organizația nonguvernamentală Grupul de Inițiativă Locală „Corona" pentru organizarea concursului "Joaca de-a Brașovul" în 19 și 20 noiembrie 2004. În cadrul expoziției "Brașoveni de altădată", la Sala Arta din str. Mureșenilor nr. 12, s-au desfășurat activități educative interactive prin intermediul cărora elevii au dobândit aptitudini și abilități de analiză a unei opere de artă (în special portrete).

Promovarea identității culturale locale în școlile și liceele brașovene

Începând cu anul  2004, Muzeul de Artă Brașov a participat în fiecare an la proiectul „Promovarea identității culturale locale în școlile și liceele brașovene", inițiat de organizația nonguvernamentală Grupul de Inițiativă Locală „Corona". Scopul acestei inițiative a fost de a sprijini muzeele în efortul lor de a-și crește notorietatea în rândul comunității locale și de a-și adapta strategia de promovare pentru un public țintă cu nevoi specifice: copii și tineri.